Sărăcia şi nevoile…

Aflaţi că toate cele valabile în poezia marelui nostru poet naţional şi patriot înfocat au rămas în urmă cu mult. Pentru că azi, doamnelor şi domnilor, oficial, românii au ajuns la al doilea cel mai înalt nivel de bogăţie de când ne ştim ca naţie (primul fiind înregistrat în 2008 când a fost un boom economic) şi au dat dracului sărăcia şi nevoile… Au renunţat la tradiţie! Au trădat neamul!

„Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul…” Cine nu-şi mai aminteşte de acest vers din Scrisoarea III de Mihai Eminescu? Probabil că elevii de-a XII-a care se pregătesc intens pentru Bac rezonează chiar acum la citirea lui… Sau sunt cuprinşi de spasme nervoase, tot una…

Eu am încercat încă din liceu să îl înţeleg şi nu prea am reuşit. A fost ca un fel de refuz al recunoaşterii adevărului evident. Pentru că nu prea avea sens pentru mine atunci, cum adică să îţi aperi sărăcia şi nevoile? Lucrurile astea nu sunt de apărat, ele trebuie înlăturate, lăsate în urmă, nu? Este de-a dreptul absurd. Toţi oamenii, de când se ştiu ei pe lume, luptă pentru a progresa, pentru a trăi mai bine şi a scăpa de sărăcie şi nevoi. Înţeleg poate că, dintr-un punct de vedere tradiţionalist, păşunist, ţărănist, înseamnă să ţii la tradiţiile tale care nu sunt extravagante, ci simple, adică „sărace”, şi care sunt în perfectă armonie cu lipsurile (nevoile) inerente simplităţii. Sau că românii s-au simţit mereu bine în viaţa lor aşa înapoiată cum era ea şi nu au vrut niciodată cu tot dinadinsul să progreseze. Asta da, ar avea cumva sens, însă nu prea mai ţine în ziua de azi. Azi sună mai mult ca un îndemn la regres, ca un refuz al evoluţiei, un program electoral bazat pe ideea asta ar fi un eşec garantat şi umilitor. Nu că Baiazid ar fi adus această evoluţie, dar măcar „ameninţa” cu ea…

Aş vrea şi eu să văd un singur om de azi, eventual român, care să aibă curajul să spună în mod public, şi de faţă cu soţia înarmată cu un melesteu şi copiii cu prăştii, că el luptă să îşi apere sărăcia şi lipsurile. Că nu vrea nici în ruptul capului să renunţe la ratele pentru casă, măşină şi aparatele casnice. Sau că ţine morţiş să locuiască până la adânci bătrâneţi în apartamentul primit de la comunişti în care vara te coci de căldură şi iarna îngheţi, unde miroase a gunoi şi a canal prin toţi pereţii, unde se aud certuri de la toţi vecinii şi sirenele de la salvare şi poliţie în fiecare noapte. Să explice logic, nu emoţional, de ce nu vrea să dea telefonul lui cu butoane în schimbul unui smartphone, veceul din spatele casei în schimbul canalizării, dinţii lui stricaţi din gură în schimbul unei plăci dentare de ultimă generaţie care să îi redea zâmbetul tineresc de altă dată, hainele ponosite şi demodate pe altele făcute de Cătălin Botezatu ş.a.m.d. Vreau să fie filmat acel unic caz şi pus ca prezentare la poezia lui Eminescu.

Nu cred că se găseşte acel român, sincer, ba mai mult decât atât, aflaţi că toate cele valabile în poezia marelui nostru poet naţional şi patriot înfocat au rămas în urmă cu mult. Pentru că azi, doamnelor şi domnilor, oficial, românii au ajuns la al doilea cel mai înalt nivel de bogăţie de când ne ştim ca naţie (primul fiind înregistrat în 2008 când a fost un boom economic) şi au dat dracului sărăcia şi nevoile… Au renunţat la tradiţie! Au trădat neamul!… Azi am reuşit să ajungem la o avuţie netă de 2.023 mld. lei (aproximativ 435 mld. euro). Cel puţin aşa spune BNR care nu minte şi care sigur nu are de-a face cu Baiazid… Acum, în 2019, putem să-i dăm cu flit lui Mircea cel Bătrân cu ideile lui creţe, să îi aruncăm în cap scuturile şi săbiile ca să le folosească singur împotriva turcilor, pentru că pe noi nu ne mai interesează sărăcia şi nevoile lui, ci averile noastre!… Probabil că Luceafărul nostru şi marele domnitor român s-ar întoarce în morminte văzând cât de obraznici am fost şi că nu am ascultat de îndemnul lor de a rămâne înapoiaţi şi fericiţi, dar ce să-i faci, aşa merg lucrurile, nu puteam sta după coada lor la nesfârşit, Europa ne aşteaptă!…

Azi fiecare român are, în medie, o avuţie netă de circa 22.300 de euro, în timp ce datoria pe persoană ajunge în România la peste 1.650 de eu¬ro, potrivit datelor BNR. Iar asta nu-i nimic, ceea ce e şi mai interesant e că România înregistrează cea mai ridicată rată a deţinerii de imobile din UE, deci adio bordee de lut, bun venit apartamente, case, terenuri! De acum suntem şi noi în rând cu lumea bună, să vină acum Baiazid cu tupeu la noi, dacă mai poate!…

De azi, tot oficial, pe noi nu ne mai interesează chestiunile astea mici, nevoile noastre de bază nu mai sunt o problemă, de azi avem „nevoie” de figuri, de mofturi şi de caterincă. Deci toate comentariile astea răutăcioase pe Facebook şi toate protestele de prin pieţe nu mai sunt pentru păstrarea sărăciei şi lipsurilor „frumoase”, „reprezentative”, „tradiţionale”, „fermecătoare”, ci sunt pentru apărarea dreptului la mofturi.

Vara asta, de exemplu, una dintre cele mai mari probleme ale unei familii medii româneşti este alegerea unui festival la care să meargă, a staţiunii extravagante din străinătate unde să se mai distreze, ce lucru nou şi uimitor să mai achiziţioneze. Avem liber aproape peste tot cu vouchere gratuite de vacanţă, transportul pe tren la fel, bani de buzunar suficienţi pentru bere, dulciuri şi ţigări. Soldaţii lui Baiazid însuşi ar fi aruncat armele şi s-ar fi dat de partea românilor, dacă ar fi ştiut cum evoluează lucrurile până în prezent, dar nu au fost inspiraţi şi au rămas de partea cui nu trebuia… Ciudă lor!

Acuma, ca o provocare, vreau să văd şi eu un elev măcar care e înscris la Bacalaureat anul ăsta că face un comentariu la Scrisoarea III în timpul examenului în care să zică întocmai ideile astea. Mă dau peste cap şi îi fac rost de un bilet la Neversea sau Untold, chit că ne-o luăm amândoi pe cocoaşă de la părinţii lui… Glumesc!

Bine, BNR mai zice că cele mai bogate 10% dintre familiile româneşti deţin aproximativ 60% din avuţia ţării, dar nu cred că asta e aşa de important, impresia generală contează…