Oul şi boul
Eram, cred, copil de gimnaziu când am auzit, mai întâi la şcoală, apoi în discuţiile celor mari, o vorbă cu miez: Cine fură azi un ou mâine va fura un bou.
În vremea în care Partidul educa vlăstarele patriei prin recurs la decupaje ocazionale din opera lui Anton Pann, lecţiile deschise sau inspecţiile şcolare, pe atunci numite milităreşte: brigăzi, prilejuiau confruntarea cu texte ca acesta: „Cine fură azi un ou mâine fură şi un bou/ Cine fură azi un ac mâine fură un gânsac/ Calul fără căpăstru cade în prăpăstii/ Unde nu e pisică, şoarecii steag ridică”. Copiii silitori vor recunoaşte că acest cumul de enunţuri aparent absurde, frivole sau ridicole face parte din capodopera lui Anton Pann, Povestea vorbei. Decupajul este extras dintr-un refren, intitulat Despre năravuri rele, iarăşi, iar rostul compoziţional al acestor „recapitulări” este de a amplifica potenţialul comic şi satiric al episoadelor menite să-i înveţe pe cititori că hoţia, lenea, prostia, lăcomia sau alte beteşuguri lumeşti se pot mântui dacă reuşesc să treacă prin urechea de ac a râsului pilduitor. Castigat ridendo mores, zice francezul. Să facem haz de necaz.
Înrudită cu faimosul şirag oriental de poveşti în ramă cunoscut, la noi, sub denumirea O mie şi una de nopţi, halimaua versificată a lui Anton Pann, vesteşte, ca şi Ţiganiada lui Ion Budai Deleanu, o epocă de hohot. Teatrul fremăta la porţile Orientului, iar din levantul superb de rime al marelui Pann ne-au rămas, până în ziua de azi, multe vorbe de duh puse adesea pe seama unei proverbiale isteţimi populare.
Ce înţelesuri atribuim astăzi frazelor Cine fură azi un ou mâine va fura un bou, Cine fură azi un ac mâine fură un gânsac sau Cine fură azi o ceapă mâine fură şi o iapă? Să scriem, pentru început, că respectivele enunţuri nu şi-au epuizat, în ciuda vârstei, forţa de blam, cu toate că, pentru unii, acestea au devenit mărturii admirative ale talentului de a furlua totul, total şi definitiv. Totodată, vocabularul glumeţ şi admirativ al hoţiei, despre care am scris cu alt prilej, acţionează şi ca pretext de victimizare până-n pânzele albe. În timp ce ne ispiteşte gândul necurat de a elogia necinstea, bănuindu-l pe orice Icsulescu că a fost deştept, că a ştiut să fure, că s-a descurcat de minune, că acum o duce bine, nu pierdem ocazia de a ne jelui cât de săraci, de neputincioşi şi de furaţi suntem. Ca la noi la nimenea.
Aş fi rămas, poate, cu impresia falsă că spusa Cine fură azi un ou mâine fură şi un bou este emblema unei atitudini tipic mioritice faţă de hoţie, dacă n-aş fi descoperit, într-un manuscris de la 1816, copiat în 1852, prototipul valorificat de Anton Pann pentru a stigmatiza nesăbuinţa hoţească. Volumul e disponibil în arhiva electronică a Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj şi poartă titlul Batrochomyomachia lui Homerus: batáje brastilor ku soaretsi. La capătul presupusului epos homeric, întors pe româneşte din versuri ungureşti – să fie aceasta prima traducere în limba română a Batrahiomahiei? -, un glosofil atent a cules o serie de zikale şi proverburi, între care şi spusa Mai preţios e astăzi un ou decât mâine un bou. Prin rimă şi prin sens, proverbul acelor timpuri era, fără îndoială, echivalent cu Mai bine ceva decât nimic. În aceeaşi listă, necunoscută paremiografilor preocupaţi să ridice în slăvi înţelepciunea populară, în loc să-i cerceteze modestele surse livreşti, descoperim o altă vorbă isteaţă, notată, probabil, de culegător, pentru potenţialul ei filozofic: Decât să fii sărac, mai bine să n-ai nimic. Într-adevăr, e atât de rău să fii sărac, încât e mai bine să faci, precum monahii, legământul de a nu strânge nimic pe astă lume.
Să punem cap la cap informaţiile adunate în acest mic şi peltic mozaic. Un cetăţean de acum două veacuri credea că oul, emblemă a cuviinţei şi modestiei, e mai important decât boul, iluzie a măreţiei şi bogăţiei. În prezent, pe urmele versificării ironice a lui Anton Pann, contemplăm, condamnăm şi, mai recent, aplaudăm legea progresivă a hoţiei, de la ou la bou.
Un observator perspicace şi cu limba ascuţită ar putea adapta sintaxa aforistică la realităţile contemporane, imaginând că cine fură doar un ou e… bou. Totuşi, zău aşa, cine e chiar atât de fraier încât să fure doar unul din ouăle patriei sale?
Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi