(Des)centralizare

Pe cât de eficientă a fost pentru forţele politice recente ale României focalizarea asupra cazurilor de corupţie din mediul politic, pentru că discursul era valabil pe întregul teritoriu national, pe atât de superficială şi anacronică e maniera în care sunt tratate raporturile de putere dintre structurile centrale şi cele teritoriale de partid, sau nu.

Imaginea de marcă a PLUS-ului, căci o mutare recentă a acestui partid m-a determinat să scriu despre necesitatea reconstrucţiei raporturilor de forţă între centru şi structurile teritoriale ale periferiei, riscă să se deterioreze din cauza propriilor acţiuni.

Despre ce e vorba? Despre faptul că Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate, cunoscut după acronimul său, PLUS, prin conducerea sa centrală, şi-a anunțat acum câteva zile la Iași candidatul pentru primăria orașului: Liviu Iolu. Până aici nimic extraordinar. Ba chiar, gestul conducerii centrale a partidului de a onora cu prezenţa această sedinţă e de apreciat. Înseamnă că organizaţia de partid a Iaşului chiar contează în arhitectura entităţii politice. De neînţeles pentru mulţi dintre cei din exterior, din zona electoratului, e numirea unui candidat care nu are buletin de Iaşi, care până mai ieri nu a fost membru în structurile ieşene ale partidului, candidat pe al cărui profil de Facebook scrie că trăieşte în Bucureşti, în fine, a unui om, cel mai probabil talentat şi valoros, ce nu aparţine comunităţii locale.

N-aş vrea să înţelegeţi că mi s-a căşunat mie pe un partid ce face eforturi în acţiunea de consolidare a structurilor sale teritoriale. Ceea ce scriu aici nu vizează doar PLUS-ul, ci (din păcate!) comportamentul majorităţii structurilor politice centrale din România – inclusiv, cele ale partidelor tradiţionale.

Ecartul de putere extrem de mare dintre palierele ierarhice decizionale ale vieţii sociale şi politice se manifestă şi în funcţionarea structurilor partidelor; ba chiar, în interiorul acestora se atinge apogeul, structurile centrale ale partidelor având controlul absolut al teritoriului! Într-o atare situaţie, discursul despre descentralizare nu are noimă, pentru că acţiunile arată altceva – un centru interesat, mai degrabă, de conservarea ecartului de putere faţă de periferie, un centru ce se implică prea mult în construcţia sau deconstrucţia fragilelor structuri teritoriale locale sau intermediare (judeţene, regionale).

Din perspectiva guvernanţei teritoriale, într-o societate democratică, bazată pe competiţia firească între structurile teritoriale, dar şi pe realizarea coeziunii la diverse paliere scalare, funcţia de primar, de responsabil cu gestiunea nivelului local (cel mai intim nivel administrativ!), trebuie să aparţină unui om al comunităţii.

Ce garanţie avem noi că putem deveni, cât de cât, responsabili de nivelul nostru de prosperitate când partidele, prin structurile centrale, cele care construiesc discursul politic, ignoră nivelele taxonomice inferioare. Însă, am să-i dau Centrului circumstanţe atenuante. Poate că nu face asta din rea voinţă, cât (mai ales!) din lipsa exerciţiului unei democraţii teritoriale reale în România, unde regiunea (un nivel administrativ asupra căruia ar fi necesar să ne concentrăm în viitoarea legislatură), judeţul, iar acum localitatea ar trebui să joace un rol mai important în propria gestiune. Această contradicţie dintre spuse şi fapte riscă să creeze un conflict: „[d]escentralizarea deciziei administrative nu este credibilă fără descentralizarea deciziei politice în privința desemnării candidaților pentru alegerile locale, ca și a celor parlamentare, de altfel. Superbia centrului politic […] față de comunitățile locale este inacceptabilă” (Dorin Dobrincu – “De la Agamiță Dandanache la noul centralism democratic. Pe marginea unei candidaturi la Iași”)

Astfel de acţiuni pot părea multora dintre noi ca fiind minore, fără repercusiuni reale asupra cursului politic local, candidatul neavând decât şanse teoretice de a ajunge primar. Dar această propunere afectează orgoliul unei părţi însemnate a populaţiei unui oraş, un oraş ai căror locuitori sunt profund nemulţumiţi de relaţia cu Centrul!

La acest moment a-ţi construi o strategie unică de campanie la nivel naţional e neproductiv pentru orice partid, nu numai pentru unul recent! Din această cauză, consilierii şi cei ce asigură marketingul politic trebuie să cunoască specificul fiecărei comunităţi. Dacă toţi sunt din Bucureşti, captivi centralismului atât de manifest în ţara noastră, şi complet decuplaţi de la necesităţile celorlalte 17 milioane de români trăitori în afara Capitalei, există riscul de a crea conflicte. Şi la Iaşi era atât de simplu să creezi o strategie personalizată, capabilă să mulţumească potenţialul electorat! Oleacă de atenţie la acţiunile organizaţiilor regionaliste pro-dezvoltare era suficientă. PNL-ul a fost atent! Şi-a personalizat strategiile şi pentru palierele teritoriale inferioare, iar acum e pe val!

Ignorarea de către centru a teritorialităţilor locale poate fi o greşeală fatală pentru un partid sau altul. Teritorialităţile calate pe nivelele inferioare (locale, judeţene, regionale) aduc o doză importantă de sensibilitate în ecuaţia structurilor teritoriale, care nu e întotdeauna constructivă pentru nivelele taxonomice superioare (cel naţional, de exemplu!). De aceea centrul e obligat să gestioneze cu mare atenţie şi cât mai eficient ansamblul dezechilibrelor minore ce apar într-o structură teritorială pentru a menţine echilibrul dinamic al întregului sistem naţional. Cred ca ar trebui să fim atenţi la ceea ce spune geograful Roger Brunet: “Pe de o parte, teritorialitatea pare un element util coeziunii grupurilor sociale; pe de altă parte este o sursă sau un suport pentru ostilitate, excluziune sau ură. […] Puţină teritorialitate creează socializare şi solidaritate; multă teritorialitate le asasinează.”

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi