Donald Trump şi corectitudinea politică

Victoria în alegeri a preşedintelui Donald Trump a fost atribuită de o parte semnificativă a presei, precum şi de comentatori politici şi politicieni din diverse zone ale spectrului politic, unei saţietăţi publice împotriva corectitudinii politice. 

Donald Trump a declarat repetat că este împotriva corectitudinii politice. Că va spune adevărul verde în faţă. Că va fi direct şi dur în cuvinte şi în fapte. „Cred că marea problemă în această ţară este corectitudinea politică. Am fost provocat de atât de multă lume şi drept să vă spun, nu am timp pentru o corectitudine politică totală. Şi, ca să fiu onest, nici ţara asta nu are timp de aşa ceva” – este una dintre declaraţiile lui Trump, amplu mediatizate, pe care o preiau din Washington Post. După atentatele de la Londra, preşedintele tuna pe Twitter: „Trebuie să încetăm să mai fim corecţi din punct de vedere politic şi să abordăm securitatea poporului nostrum (…) Trebuie să fim inteligenţi, vigilenţi şi duri”.

Că Trump şi-a energizat electoratul cu războiul contra corectitudinii politice a recunoscut-o şi oponentul său cel mai înfocat, Bernie Sanders. Reason – o publicaţie al cărei motto minţi libere, pieţe libere transmite misiunea de a oferi o alternativă liberă la magazinele de opinie de dreapta şi de stânga – prelua un interviu al lui Sanders pentru MSNBC (post TV asimilat cu stânga politică). Criticismul lui Trump pentru political correctness, spunea Sanders, a rezonat cu furia americanilor împotriva unui regim al clasei politice şi mass-media care este supra-planificat, neautentic şi care îi favorizează pe cei puternici. „Trump a spus lucruri dureroase şi scandaloase, dar cred că lumea s-a săturat de vechea retorică a corectitudinii politice. Mulţi oameni cred că el vorbeşte din inimă şi îi pasă de fiecare”, a continuat Sanders. Întrebat ce înţelege el prin corectitudinea politică, Sanders răspundea: „să abordezi doar teme testate prin sondaje de opinie şi nu despre ceea ce se întâmplă. Şi, adesea, ceea ce nu îţi permiţi să spui, îi ofensează pe cei puternici”.

Atât declaraţiile lui Trump, cât şi ale lui Sanders, citate aici, trimit la întrebarea ce se înţelege prin corectitudinea politică. Conceptul iniţial – de folosire a unor termeni ce descriu diferenţe dintre oameni într-un mod respectuos, ne-ofensator – e asociat acum de unii mai degrabă cu stânga politică şi cu elitele academice de stânga. Să fim oneşti – cum zice domnul Trump: această judecată ori acuzaţie vine îndeosebi de la naţionaliştii de dreapta mai mult sau mai puţin conservatori, mai mult sau mai puţin extremişti. Însă şi de la o parte a publicului care se consideră independent politic sau ideologic.

Termenul corectitudine politică e o enigmă. Pentru fiecare, de la extrema Trump la extrema Sanders, ea înseamnă altceva. Trump, clar, nu are timp de corectitudine politică. Pentru el, a fi cuviincios înseamnă o risipă de efort. În mod instinctual, natural, autentic, el numeşte femeile ce nu-i plac purcele grase, animale dezgustătoare. I-a spus unei participante la show-ul său Celerbity Apprentice că îşi închipuie că arată foarte bine în genunchi. Despre Hillary Clinton a spus că nu e o privelişte prea frumoasă din spate. Iar pe candidata republicană la prezidenţialele primare, distinsa şi eleganta Carly Fiorina, a insultat-o spunând – uitaţi-vă la faţa ei! Washington Post şi New York Times consemnau că Trump a vorbit despre mărimea organului său masculin într-o dezbatere şi a declarat că-i place să apuce femeile de ţ**e! Felul său slobod de a vorbi a prins, cu siguranţă, la o parte importantă a alegătorilor, duşmani ai corectitudinii politice. La stânga politică, Bernie Sanders a fost şi el impredictibil, autentic şi incorect politic, însă într-un alt fel, aşa cum am văzut şi în definiţia sa anterioară.

În termeni de politică externă, alternativa lui Trump la corectitudinea politică este numirea în termeni duri şi precişi a duşmanului. Să privim acum la tensiunea cu Coreea de Nord. Să ne amintim eticheta de terorism islamic aruncată pentru a identifica autorii diverselor atentate. Cum citim în The Atlantic, Trump nu s-a sfiit să eticheteze terorismul islamic, chiar dacă prin asocierea celor două cuvinte aruncă un stigmat social pe milioane de musulmani ce nu au nici o legătură cu terorismul. Pe de altă parte, potrivit aceeaşi analize, el a răspuns cu efect la o frustrare socială împotriva lui Obama, a cărui grijă în alegerea cuvintelor a fost văzută de unii fie ca o slăbiciune, fie ca o corectă politic ipocrizie. Explicaţia lui Obama a fost însă alta: „am încercat să folosesc cuvinte care să nu arunce povara acestor crime odioase asupra miliarde de musulmani care sunt ofiţeri de poliţie, soldaţi, pompieri, profesori, prieteni şi vecini”, declara el. Într-un mod, aş spune, tot natural şi autentic, Obama a vorbit despre „organizaţii teroriste care au încercat să îşi legitimeze crimele prin trimitere la Islam”. Aşadar, cuvintele tari de genul terorism islamic nu au ele un efect advers, inflamând spirite, animozităţile, şi legitimând acţiuni teroriste prin asociere etnică şi religioasă?

Mass-media a comentat şi despre inconsecvenţa lui Trump în materie de corectitudine politică. Despre atitudinea sa prietenoasă şi foarte corect politică faţă de Putin (căruia îi scuza acţiunile) şi lipsa de grijă verbală faţă de stigmatizata lumea islamică şi desconsiderata Americă latină: pe aceştia din urmă i-a numit generalizant infractori, violatori, ucigaşi. Presa a analizat cum anti-corectitudinea politică a lui Trump nu confirmă intenţia şi mesajul transmis alegătorilor, că va spune adevărul verde în faţă. Sunt zeci de exemple care arată contrariul: incorectitudinea sa politică e mai degrabă însoţită de manipularea ne-adevărurilor pentru înfierbântarea maselor. Ca să citez site-ul The American Interest, prin anti-corectitudinea sa politică Trump a dezlegat nişte demoni periculoşi ai retoricii slobode, legitimând voci extremiste – adaug eu – ca cele ale supremaţiei albe, anti-semiţilor, fasciştilor ce au mărşăluit la Charlottesville. Lupta sa cu corectitudinea politică, cu elitele de stânga reprezintă „inamicul fantomă de care orice demagog are nevoie”, scria The Guardian. Amuzant este cum şi adepţii incorectitudinii politice devin, dintr-o dată, cu pielea subţire când liderul lor devine ţinta incorectitudinii politice pe care ei o trompetează. Aliaţii lui Trump au cerut concedierea umoristului Stephen Colberts care, în show-ul său nocturn de la CBS, a folosit un termen cu sugestie sexuală, despre gura lui Trump care ar face ceva necuviincios lui Putin (aluzie la declaraţiile lui Trump foarte apreciative la adresa preşedintelui rus).

Emilia Chiscop a absolvit un master în politici de dezvoltare internaţională la Duke University unde, în prezent, coordonează programele educaţionale din cadrul „Duke Initiative for Science & Society”