Decadenţa universităţii

Câte articole ştiinţifice trebuie să publice universitarii de la „Al. I. Cuza” ca să acopere proasta reputaţie a rectorului Tudorel Toader?

Trei universităţi româneşti au dispărut din clasamentul internaţional al universităţilor QS (World University Ranking 2020), ieşind din topul primelor 1000 de instituţii din lume. Cum era de aşteptat, dacă nu este vorba de fotbal, informaţia nu e considerată o tragedie naţională, cum ar trebui să fie. Printre cele excluse, se află şi fanionul academic moldovean, Universitatea „Al. I. Cuza”.

Declasificarea din tot felul de ierarhii nu e formală şi va avea repercusiuni: vor fi mai greu de găsit parteneri internaţionali, schimburi interacademice, finanţări. Tot ce ţine de prestigiu, vizibilitate şi asociere. Sunt strâns legate între ele.

La câteva zile după clasamentul QS, Comisia Europeană a anunţat că au fost seletate numai trei din cele 11 universităţi din România care au aplicat pentru a fi incluse în primele consorţii universitare europene. Surpriză? Iaşul nu există nici acolo. Spre comparaţie, Universitatea „Babeş-Bolyia” din Cluj, situată în topul celor mai bune 1000 universităţi din lume, tocmai a fost inclusă într-un consorţiu universitar european condus de Universitatea din Lille (Franţa). Câştigul? Va primi finanţare şi recunoaştere europeană.

Rectorul de la „Al. I. Cuza” ar trebui să explice public aceste eşecuri succesive şi deloc întâmplătoare. De ce, cum şi din ce motive Universitatea „Al. I. Cuza” a ajuns tot mai irelevantă în plan internaţional? De ce nu e luată în seamă de Comisia Europeană? Care au fost paşii care au dus-o în lumea a treia? Care-i perspectiva?

Deocamdată, Tudorel Toader s-a ascuns după un comunicat în care acuză QS Ranking de „lipsă de transparenţă”. Fireşte, nu e deloc cum spune, criteriile enunţate fiind prezentate destul de limpede: reputaţie academică 40%, reputaţia angajatorului 10%, citările în articole de cercetare 20% ş.a.m.d.

Ce ar fi putut să creadă evaluatorii despre reputaţia unui angajator unde rectorul promovează nepotismul, angajându-şi fiul în universitate? Despre faptul că programele de verificare antiplagiat a tezelor de licenţă, master şi doctorat sunt în continuare aplicate după ureche, fără criterii unitare sau deloc, în condiţiile în care universităţi mult mai mici, fără blazon istoric, o fac de mulţi ani?

Dar mai important: ce reputaţie academică mai poate avea Tudorel Toader, una dintre mărcile iliberalismului românesc, măcelar al sistemului de justiţie? Cum poate patrona această figură intrată în conflict cu toată şcoala şi tradiţia juridică europeană – cu o activitate la Ministerul Justiţiei ce a atras rapoarte demolatoare din partea tuturor organismelor juridice occidentale – un proces educativ din care urmează să apară elitele unei ţări?

Tudorel Toader tocmai se află într-o campanie intensă de obţinere a unui nou mandat de rector. În urma protestelor de notorietate organizate de Reset Iaşi şi Liga Studenţilor în faţa Universităţii (şi nu numai), rectorul a căpătat o fobie. Nu se mai arată prin universitate, în locuri în care poate fi contestat, şi evită orice contact. E terorizat pur şi simplu. Şi fiindcă e speriat şi laş a instituit filtre ale corpului portarilor la orice întrunire „publică”, în care se intră doar „cu invitaţie” (semnată de Toader, fireşte). „Trasparenţă” şi „deschidere totală”, „dialog universitar între generaţii”, carte de vizită demolatoare.

Decadenţa Universităţii „Al. I. Cuza” nu e o afacere internă a învăţământului superior. După căderea unei universităţi, urmează o pierdere sensibilă pentru oraş. O universitate bine cotată, credibilă, e un magnet pentru tineri. Iaşul a pierdut constant din atractivitatea universitară în ultimul deceniu şi există o hemoragie a creierelor (destul de bine documentată) din regiune înspre Bucureşti şi Cluj. Când spuneai altădată Iaşi, spuneai universitate, fără să mai specifici. Ştiau toţi la ce te referi. Azi, când spui „universitate”, te gândeşti pe mâinile cărui impostor a ajuns. După ce-a nenorocit justiţia, Toader a pus capac şi universităţii.

Dacă nu au fost în stare să aibă o reacţie civică în ultimii doi ani, profesorii ar trebui să-şi facă un calcul pragmatic. Câte articole ştiinţifice trebuie să publice ca să acopere ruşinea de a-l avea rector pe Toader? Cu câte conferinţe, cărţi, cu ce factor de impact ISI şi articole în Nature sau Science se pot şterge grimasele unui evaluator, când vede figura lui Tudorel Toader, gâdele statului de drept?