Enunţurile PNL despre alegerile anticipate ar deveni mult mai credibile dacă partidul şi-ar convinge susţinătorii (şi, în sens mai larg, pe toţi adepţii dizolvării rapide a parlamentului) că pensiile speciale ale parlamentarilor nu vor reprezenta un obstacol pe care să se poată da vina ulterior, dacă tentativa eşuează.
Nu e nevoie de o introducere lungă în chestiunea priorităţilor de natură electorală asumate de Partidul Naţional Liberal: scrutin legislativ anticipat şi revenirea la două tururi în alegerea primarilor. Comunicatorii partidului sunt extrem de activi pe aceste teme, în timp ce liderii politici promit că se apropie momentul trecerii la acţiune. Desigur, apar numeroase riscuri: spre exemplu, mulţi susţinători ai PNL ar accepta un succes parţial (sau un eşec parţial, depinde cum vor privi situaţia), dar ar fi de-a dreptul dezamăgiţi dacă vor fi ratate ambele obiective.
Varianta cea mai bună pentru PNL ar fi organizarea rapidă a alegerilor legislative anticipate, la sfârşitul lunii martie sau la începutul lui aprilie, după care să urmeze alegerile locale (cu două tururi pentru primari). Locul secund ar reveni simultaneităţii – organizarea legislativelor în ziua primului tur al localelor. După aceea ar urma varianta organizării legislativelor după locale (cu două tururi pentru primari), cât de repede posibil – spre exemplu, la sfârşitul lui iulie sau în septembrie.
Pe de altă parte, dacă nu se va reuşi schimbarea metodei la locale, probabil că PNL ar fi avantajat mai degrabă de organizarea simultană a celor două scrutine, iar varianta căreia îi atribuisem primul loc în discuţia de mai sus ar coborî pe poziţia a doua. În fine, scenariul legislativelor după locale rămâne pe a treia treaptă, probabil cu menţinerea preferinţei pentru un scrutin cât mai timpuriu.
Probabil că, în ambele situaţii, opiniile din interiorul PNL ar fi împărţite între variantele de pe primele două locuri. Contează mult forţa partidului în regiunea sau judeţul din care provine respectivul lider, contează evaluarea raporturilor cu alianţa USR-PLUS (potenţial partener, actual concurent), precum şi aşteptările cu privire la efectele electorale ale guvernării.
Discuţia introductivă de mai sus deschide calea către două întrebări importante din punct de vedere analitic. Prima se referă la capacitatea PNL, ca maşinărie politică, de a uniformiza aceste perspective şi de a face ca o decizie, odată luată, să fie urmărită cu perseverenţă. Dacă se porneşte pe calea anticipatelor, vor veni momente dificile, cum ar fi cel în care vor trebui să explice propriilor susţinători de ce votează împotriva candidatului desemnat de Klaus Iohannis. Şi totodată să se apere de ironiile la care îi vor supune, în Parlament, adversarii din PSD (care vor fi prezenţi în număr mare şi vor vota „pentru”). Vor participa la o ficţiune pe care o vor putea promova uşor – dacă mai este nevoie – în rândul celor care se regăsesc în metafora „războiului”, promovată în campanie de preşedintele Iohannis, dar ceva mai greu printre cetăţenii deja obosiţi de zgomotul anului electoral 2019.
Cealaltă întrebare, mai interesantă pentru amatorii jocului electoral, se referă la modul în care enunţurile de până acum ale şefilor şi comunicatorilor din PNL pot fi legate din punct de vedere logic. Nu e nimic în neregulă dacă, dorindu-ţi cazul favorabil, te pregăteşti pentru cel nefavorabil. Totuşi, modul în care se pregătesc liberalii pentru alegerile locale, cel puţin în marile oraşe, sugerează că este vizat scrutinul într-un singur tur şi că discursul referitor la modificarea sistemului este o concesie făcută segmentului de opinie publică interesat de reducerea ponderii PSD. S-ar putea să fie vorba doar de tactică, însă întrebările sunt legitime – inclusiv cele referitoare la sinceritatea cu care PNL analiza eventualitatea unor „alegeri preliminare” care să desemneze candidatul anti-PSD din Bucureşti, poate şi din alte oraşe.
În fine, această primă parte a textului se încheie cu observaţia că enunţurile PNL despre alegerile anticipate ar deveni mult mai credibile dacă partidul şi-ar convinge susţinătorii (şi, în sens mai larg, pe toţi adepţii dizolvării rapide a parlamentului) că pensiile speciale ale parlamentarilor nu vor reprezenta un obstacol pe care să se poată da vina ulterior, dacă tentativa eşuează. De asemenea, dinspre vârful PNL ar putea veni semnalul că actualul premier (şi lider al partidului) este atât de încrezător în forţele proprii şi atât de dornic să grăbească procesul dizolvării parlamentului, încât după demisie nu va cere să fie desemnat tot domnia sa, ceea ce ar putea duce la o nouă pierdere de timp, prin sesizarea Curţii Constituţionale.
