Mihai Chirica se va afla, în campania din luna mai, într-o situaţie mai ingrată decât era Gheorghe Nichita în 2008, când ar fi putut fi foarte uşor învins. Greşelile adversarilor lui de atunci par a se repeta acum la indigo.
După un mandat dezastruos, fără nicio investiţie notabilă, susţinut de un partid aflat pe tobogan şi în opoziţie, primarul Iaşului intra cu imense emoţii în campanie electorală, în încercarea de a obţine un nou mandat. Iaşul arăta îngrozitor. Ca să dăm doar câteva exemple: strada Canta era plină de gropi, pe mijloc era o linie de tramvai cu macadam printre şine pe care nici cu maşina de teren nu te puteai aburca; şoseaua Nicolina era într-o stare jalnică, fără tramvai, unde nici peticelile nu mai puteau face faţă; cele mai multe artere care azi au 4 sau 6 benzi circulabile, precum Tudor Vladimirescu sau Vasile Lupu în Tătăraşi, aveau doar două benzi practicabile; trotuarele, absolut fără excepţie, erau ca după război, pline de bălţi şi noroi; bugetul de venituri proprii al oraşului era la jumătate faţă de acum. În plus, cu numai un an în urmă primarul contractase cel mai mare împrumut privat din istoria oraşului, copleşitorul credit Dexia, 200 milioane de lei, pe care ieşenii au să-l plătească până în 2030, şi care nu îşi arătase absolut niciun rezultat, altul decât faptul că oraşul era, pe multe artere, în plin şantier şi noroaie. Iată deplorabilul tablou al Iaşului anului 2008, înaintea alegerilor din 1 iunie. Avea vreo şansă Gheorghe Nichita, cel care venea după un mandat dezastru, fără absolut nimic notabil? Niciuna, spuneau toţi adversarii, în cor.
Primele semne de dezamăgire în tabăra adversarilor aveau însă să apară curând. PNL, cu Relu Fenechiu la timonă, amic bun pe atunci cu adversarul politic, aşa cum îi stă bine oricărui baron în formare ce se respectă, l-a aruncat în luptă pe tânărul şi neconvingătorul ministru de atunci Cristian Adomniţei. A ieşit din cursă, după primul tur: sub 10%. Marea speranţă venea de la PDL, care l-a avut candidat pe fostul rector al Universităţii „Cuza” Dumitru Oprea, ce venea după un mandat glorios şi opulent financiar la instituţia în cauză, plin de proiecte demarate şi de măriri salariale, cotat de sondaje chiar mai bine ca Gheorghe Nichita. În primul tur, ambii obţin în jur de 40%. În turul doi, încep dezbaterile publice: fostul rector dezamăgeşte la foc automat. Obişnuit probabil doar cu disputele academice, sau cu cele în forurile de conducere ale universităţii, unde avea parte probabil doar de plecăciuni, complimente şi aplauze, la dezbaterile cu primarul, un foarte prost, chiar execrabil vorbitor pe atunci, dar bun cunoscător al chestiunilor tehnice în administrarea oraşului, Dumitru Oprea iese de fiecare dată groggy. Toţi sunt dezamăgiţi, dar se încurajează cu forţa votului politic, dar şi cu faptul că oraşul era într-o stare deplorabilă şi dezolantă: Nichita nu are totuşi cum să câştige.
Ce a urmat apoi, ştiţi prea bine… La alegerile locale următoare, în 2012, când marile proiecte cu banii UE îşi arătaseră rezultatele, la fel şi cele cu fonduri locale, şi când oraşul începuse să arate decent, Nichita nici nu şi-a mai bătut capul în campanie: a câştigat fluierând. Devenise de nebătut: şansa, atunci când s-a ivit, fusese ratată lamentabil de opoziţie. Oraşul i-a fost oferit „pe tavă” lui Nichita, pe termen lung, într-o combinaţie de blat politic, lipsă de fler şi nepricepere administrativă.
Să revenim la Mihai Chirica şi 2020!
Sunt mai puţin de 4 luni până la începerea campaniei electorale pentru alegerile locale, iar ieşenii încă nu ştiu adversarii lui Mihai Chirica. Vedem un USR cu un lider care pare să fie într-un non-combat evident cu acesta, dar care şi-a anunţat intenţia de a-i fi adversar la alegerile din iunie. Nepricepere politică sau blat „fără voie”? Nici nu mai contează…
Vedem apoi un candidat foarte activ în poziţia de adversar al lui Mihai Chirica, adică Marius Bodea, de la PNL. Este determinat şi energic, dar are nevoie de toată susţinerea propriului partid, lucru care este încă discutabil.
Oraşul. Acesta arată acceptabil, dar urmare a proiectelor vechi, din perioada Nichita, nu a celor din ultimul mandat, inexistente total. În patru probleme esenţiale, primarul doar a vorbit, fără să mişte un deget. Este vorba de poluare, de corupţie în domeniul urbanistic, de parcări şi de trafic.Traficul, însă, este de-a dreptul sufocant. E o problemă atât de presantă la Iaşi încât, bine gestionată electoral, credem că poate învinge orice candidat. Va avea cine să o gestioneze? În plus, Mihai Chirica vine, la fel ca Gheorghe Nichita în 2008, după un mandat în care nu a făcut absolut nimic pentru descongestionarea oraşului. Într-un singur mandat, după 2008, Nichita a făcut lucrări precum podul Dacia-Păcurari sau pasajul Eminescu; Mihai Chirica se poate lăuda doar cu iarba semănată printre blocuri, rostogolită însă în mod sufocant de armata lui de postaci pe reţelele sociale. Apoi: zero proiecte europene de anvergură în oraş. Şi dacă tot comparăm, stă chiar mai grav: are pe cap ce Nichita nu avea deloc – scandalul caselor familiei, sau legăturile revoltătoate cu marii dezvoltatori imobiliari, aşa-numiţii „băieţi de la cumătrie”. Şi, în sfârşit, cel mai mare handicap politic al lui Chirica: nu are încă un partid care să-l susţină.
În aceste condiţii electorale absolut vitrege, are vreo şansă la un nou mandat Mihai Chirica? Ar trebui să spunem NU cu ochii închişi. Uitaţi-vă însă în tabăra opoziţiei: n-o poţi face! Ba chiar îţi vine să spui un mare DA…
