Şi ca să punem pe tort şi cireaşa libertăţii de exprimare adorată de toţi, care îţi dă voie, teoretic, să spui aproape orice despre oricine fără a fi tras la răspundere, ajungem nici mai mult nici mai puţin decât la clasicul Turn Babel.
E clar că site-urile de socializare de azi au devenit ceea ce era cândva agora, adică locul unde se întâlnesc toate opiniile cetăţii, unde se varsă toate bucuriile şi frustrările, unde se exteriorizează ceea ce e mai bun sau mai rău din oameni. Singura şi marea diferenţă care face ca aproape toţi termenii discuţiei să se schimbe este că respectivii oameni, asemănători în esenţă, cei de atunci şi cei de acum, nu mai sunt prezenţi unii în faţa altora, ci doar fiecare la câte un capăt de fir în locuri îndepărtate. Acest lucru creează o libertate perversă, o iluzie a faptului că, deşi stai singur în faţa telefonului sau a calculatorului, în chiloţi sau costum, poţi de asemenea să dai drumul tuturor frustrărilor şi inhibiţiilor, fără teama de a fi văzut în carne şi oase, şi a nu fi luat în serios, fără responsabilitatea de a da socoteală/ explicaţii pentru inepţiile pe care eventual le mai scapi. E ca şi cum ai vorbi singur, dar de faţă cu mulţi alţii… De aceea, din păcate, majoritatea covârşitoare a conversaţiilor în contradictoriu ajung mai devreme sau mai târziu la exprimări directe jignitoare, manifestări cât se poate de primitive ale trăirilor emoţionale. Se ajunge aproape întotdeauna la conflicte, unele virtuale, evident, pentru că omul modern e prea laş şi prea comod să se mai aventureze în conflicte fizice.
Înainte de Internet când oamenii dialogau faţă în faţă, aceştia erau siliţi la cumpătare şi decenţă de însăşi prezenţa fizică a interlocutorului, iar dacă conversaţia aluneca totuşi pe o pantă conflictuală exista mereu opreliştea/ pericolul trecerii într-un alt registru, în violenţa fizică, lucru care făcea pe mulţi să îşi revizuiască constant atitudinea şi ideile. Astăzi nu mai e nicio reţinere fizică şi, ca un efect secundar al acesteia, nu există niciuna intelectuală.
Inflexiunile vocii, mimica, toate acestea contribuiau prin definiţie la exprimarea, nuanţarea sentimentelor, ideilor, toate făcând parte integrantă din sfera largă a limbajului. Astăzi însă a rămas din tot acest ansamblu complex al limbajului doar exprimarea scrisă unde trebuie să suplineşti toate acele elemente dispărute şi să fii extrem de atent la tot ce spui şi cum o spui pentru a nu crea interpretări greşite şi/ sau neintenţionate. Un simplu semn de punctuaţie sau chiar mai multe nu pot exprima o inflexiune a vocii sau o mimică.
La toate acestea, dacă se mai adaugă şi lipsa din ce în ce mai acută a educaţiei elementare a celor care intră în dialoguri online, obţinem un produs cât se poate de periculos şi, mai ales, unul cu totul şi cu totul neproductiv. Pentru că în discuţiile în contradictoriu de pe net nu se urmează aproape niciodată un curs firesc al dialogului, o linie a ideii, totul se schimbă în funcţie de impulsul emoţional de moment. Lucru paradoxal pentru că în scris totul ar trebui să fie mult mai clar şi mai concis.
Nu mai vorbesc de erorile de scriere, de înţelegere, de corectările automate ale aplicaţiilor, de scăpările tehnice sau de conexiune care pot contribui în plus, dacă mai era nevoie, la trunchierea şi degradarea mesajelor. De exemplu, zilele trecute, m-am trezit făcut cu ou şi cu oţet de cineva şi acuzat că am şters nişte comentarii la o postare pe care chipurile o făcusem. Deşi în final am demonstrat că nu fusesem eu vinovatul, toate acuzaţiile au rămas în picioare, negru pe alb…
Toţi aceşti factori au contribuit la extremizarea tuturor celor care participă într-un fel sau altul la agora aceasta care se cheamă Internet. Astfel se explică crearea cu atâta uşurinţă a bulelor informaţionale şi a exagerărilor de tot felul. Cum să nu vrei să vorbeşti doar cu cei care te aprobă când, dacă faci altfel, vei fi vopsit în toate culorile chiar până să îţi dai seama ce s-a întâmplat, din mai multe direcţii deodată?… Impactul oricărei tentative de a comunica cu cineva care nu te aprobă poate fi devastator şi cu efect de avalanşă.
Evident că cea mai bună soluţie ar fi întâlnirea pe viu a protagoniştilor şi duelarea în idei şi în priviri, sau cel puţin prin voce, dar cine mai face aşa ceva azi? Am înţeles chiar, în urma unui sondaj făcut pe bune, că tinerii sub 16 ani consideră ca fiind un lucru jenant să-ţi mai iei telefon mobil pentru a suna pe cineva sau a fi sunat. Smart phone-ul este pentru mesaje şi Internet, atât…
Şi ca să punem pe tort şi cireaşa libertăţii de exprimare adorată de toţi, care îţi dă voie, teoretic, să spui aproape orice despre oricine fără a fi tras la răspundere, ajungem nici mai mult nici mai puţin decât la clasicul Turn Babel.
Deunăzi cineva a postat o imagine cu un drum splendid de munte printr-o pădure de foioase şi spunea cu mândrie: iată ce frumoasă e România, Cheile Bicazului! Ştiind foarte bine zona, am îndrăznit să îl contrazic pe individ cu mai multe argumente. A urmat o ploaie de apostrofări la adresa mea. Nici chiar când altcineva a repostat imaginea cu locaţia exactă şi reală din Japonia (!!), individul nu a cedat. Era dreptul lui, nu?…
De la dialogurile socratice până la cele facebook-iste actuale e distanţă lungă. Cea mai mare diferenţă, din punctul meu de vedere, este că azi nu se reuşeşte să se urmeze un curs firesc al ideii pentru a trage în final o concluzie clară pentru toată lumea. Iar asta, din păcate, nu se mărgineşte doar la situaţia de pe online, ci şi la cea din realitate. Dacă, să spunem, cineva începe o conversaţie despre nuci, iar alţii se alătură, foarte curând se va ajunge să se discute despre cu totul şi cu totul altceva, să spunem banane, iar spre finalul conversaţiei se va ajunge la contradicţii vehemente politice şi injurii fără perdea. Nucile au rămas cu mult în urmă, subiectul respectiv nu şi-a aflat niciodată concluzia, timpul este pierdut inutil.
În cazuri extreme, singurul care poate duce conversaţia la un capăt coerent este un judecător dintr-un tribunal. El poate, într-un stil cât mai apropiat de cel socratic, şi aducându-i, în sfârşit, faţă în faţă pe opozanţi, să zică cine are dreptate. Doar aici, în rest, balamuc…
Şi în felul acesta ne mai mirăm că nu se gândeşte bine nicăieri, inclusiv în cele mai importante instituţii ale ţării. Că nu există coerenţă a ideilor, a acţiunilor, o direcţie clară a dialogului şi a concluziilor. Că se sare foarte repede şi extrem de uşor de la o idee la alta, de la un proiect la altul, majoritatea rămânând neterminate, şi că se ajunge foarte uşor direct în faza emoţională, de atacuri directe la persoană. Cu totul şi cu totul neproductiv.
Concluzia unui Socrate ar fi: cu cât comunicarea e mai uşoară, cu atât înţelegerea e mai dificilă. Următorul!
