Evident, o temă ca aceasta nu poate avea în vedere decât problema finanţării sistemului de salarizare aferent sectorului public şi a alocărilor pentru investiţii guvernamentale. Ceea ce au în comun ambele componente este faptul că se bazează pe resursele financiare provenind din bugetul consolidat al statului. Or, acestea fiind limitate (sub 1/3 din PIB), nivelul alocărilor către cele două direcţii presupune decizii bine fundamentate, în consonanţă cu politicile şi strategiile care ar trebui să ia în considerare interesele reale ale ţării măcar pentru una-două generaţii de aici înainte.
Recent, Consiliul fiscal atrăgea atenţia că ”anvelopa salarială în sectorul public este deja din 2018 la maxime istorice şi se situează deasupra cifrei de la nivelul UE28 (10,8% din PIB după standarde ESA2010 faţă de 9,9% din PIB la nivelul UE28…), în condiţiile în care veniturile fiscale din România sunt mult mai mici decât media UE (26.3% din PIB în România în 2018 vs 40% din PIB la nivelul UE28).” (http://www.consiliulfiscal.ro/Opinie%20CF%20buget%202019.pdf) Aplicarea Legii 153/2017 (privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice) face ca în prezent mai mult de un sfert din buget să fie destinat acoperirii cheltuielilor de personal.
Orice creşteri de acum încolo, într-un context macro-managerial raţional, devin de neconceput în afara marjei permise de productivitate şi creşterea economică reală. Apoi, uitându-ne azi la o structură bugetară, vedem că faţă de nivelul cheltuielilor de personal, cel al investiţiilor guvernamentale (cheltuielilor de capital) este de 3-4 ori mai mic. (http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/resurse/transparenta/proiectbugetdestat2019/Raportbuget2019.pdf) E adevărat, după 2017 s-a reuşit măcar ca acestea să nu mai coboare sub nivelul deficitului bugetar. De pildă, pentru exerciţiul în curs apare proiectată o ţintă de 4,62% din PIB – cheltuieli de investiţii, în timp ce se speră – de altfel, construcţia bugetară aşa a fost realizată – ca deficitul (cash) să nu treacă de 2,55%. Numai că a ne ţine milimetric de realizarea programului bugetar legiferat nu devine lucru tocmai simplu. Mai ales că o creştere economică proiectată pentru anul în curs a se situa la 5,5% rămâne departe de a fi certă. De aceea, preocupările sesizate recent în spaţiul public nu ne apar chiar de tot nejustificate. De altfel chiar un act de factură ministerială (o circulară a MFP către celelalte ministere – No.417701/17.IV.2019) glăsuieşte cam în acest sens. Mai precis, transpare o amplificare a grijii pentru încadrarea ministerelor în prevederile bugetare când e vorba de cheltuieli salariale, necesitând găsirea de soluţii pentru finanţarea acestora într-o perioadă critică a anului (lunile octombrie – decembrie 2019). Cea mai înaltă autoritate a Executivului în materie de finanţe publice comunică ad litteram:
”În ce priveşte cheltuielilor de personal, MFP a aprobat repartizarea pe trimestre conform propunerilor transmise, chiar dacă, prin modul de repartizare a acestora, sumele propuse pentru trimestrul IV nu acoperă plata integrală a salariilor”. După ce se face trimitere la mai multe prevederi de drept financiar public, dar şi ale Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se aminteşte şi că Legea responsabilităţii fiscal-bugetare şart.18(2)ţ prevede că ”Pentru încadrarea în limitele trimestriale ale cheltuielilor de personal, ordonatorii de credite au posibilitatea să diminueze drepturile salariale care sunt stabilite prin lege în cuantum variabil (subl. ns.) şi pe cele a căror acordare este facultativă (subl. ns.), potrivit legii.” (https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/L_69_2010R.pdf) Nici calea altor tipuri de ajustări nu este exclusă, de moment ce se invocă în aceeaşi circulară şi art. 38 din OUG 114/2018, respectiv că ”În perioada 2019-2021, numărul maxim de posturi care se finanţează din fonduri publice, pentru instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, se stabileşte de către ordonatorii de credite astfel încât să se asigure plata integrală a drepturilor de natură salarială acordate în condiţiile legii, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.” (https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/OUG_114_2018.pdf) În orice caz, ordonatorii de credite (şefii de instituţii publice) sunt cei ce răspund de respectarea restricţiilor în discuţie, amintindu-li-se că orice deviere pe acest plan este sancţionabilă cu amendă cuprinsă între 50.000 şi 100.000 lei (tot conform OUG 114/2018).
Or, situaţia devine greu de gestionat fără unele ajustări (numerice de personal sau de niveluri salariale) etc., pe fondul în care punerea speranţelor în rectificarea bugetară de toamnă nu pare a fi agreată de MFP. Iar atunci când acesta motivează lipsa acordului recurgerii la respectiva soluţie, face trimitere la nimic altceva decât intuibilul fapt că astfel s-ar afecta nivelul cheltuielilor pentru investiţii. Probabil cu motivul punerii în pericol a procesului investiţional, ”tăierea aerului marii infrastructuri”, s-a venit şi în trecut, la ocazii similare. Dar, cum se estimează că vor sta lucrurile şi de această dată, cu gândul la consecinţe de un anumit tip, comoda variantă ”pro salarii” a fost cea preferată.
