Prezidențiabilii în dialog cu ZDI: „Suntem un popor foarte greu de adunat la un loc”

Moderaţia este o virtute conservatoare şi conservatorismul moderat este o atitudine de care nu doar România, ci şi Europa are nevoie. Trebuie pus accentul pe moştenirea creştină a Europei, dar şi pe moştenirea greco-romană. Nu cred că trebuie să avem o armată europeană care să iasă de sub comandamentul NATO. Politica externă este vitală pentru o ţară medie cum este România. Nu-i acceptabil ca diferiţii funcţionari sau comisarii europeni pe care îi numim în instanţele europene sa fie arondaţi altor interese decât celor româneşti. Fără un consens minimal asupra unor proiecte majore, să spunem pentru următorii 20 de ani, ne ducem de râpă. Iată câteva idei din interviul cu Theodor Paleologu.

– Mi-am notat un comentariu la un articol dintr-un cunoscut cotidian occidental: „​Problema noastră este că şi politicienii, dar şi electoratul privesc politica ca pe un bun de larg consum”. Discursul politic a ajuns să fie astăzi, şi nu doar la noi, unul artificial, o sumă de platitudini şi lozinci: „reforme profunde”, „o nouă politică” etc. Mai conteaza ideile in campaniile electorale?

– Marketingul politic trebuie să aibă şi pe cine să scoată în evidenţă. Dacă produsul e de aşa natură încât nu poate fi uşor de vândut, greu poate un om de marketing să scoată slogane convingătoare. De altfel, sloganele de anul acesta sunt toate foarte găunoase. „Pentru o Românie normală” e la fel de găunos, poate mai găunos decât „România lucrului bine făcut” de acum cinci ani. „Fericiţi în România” este de-a dreptul comic. „Alături de fiecare român” este puţin invaziv, te gândeşti „Doamne fereşte să nu fie doamna Dăncilă alături de mine”. Eu am optat pentru o altă abordare şi am pus accentul, precum aţi văzut în materialele de campanie, pe axele principale ale proiectului meu politic. Şi anume: respect, siguranţă, educaţie şi mediere, performanţă şi meritocraţie. Şi întregul program pe care îl propun alegătorilor este structurat în jurul acestor teme. Afişele mele reiau aceste teme, clipurile electorale reiau aceste teme, e o campanie foarte coerentă pe teme în jurul cărora am adunat toate marile probleme pe care le are societatea românească.

– Dar aveţi sentimentul că ideile acestea ajung în mod real la public?

– Eu cred că da, pentru că foarte multe lume îşi dă seama că educaţia este o enormă problemă. Foarte multă lume îşi dă seama că educaţia este alfa şi omega de fapt, şi că sistemul educaţional este complet nefuncţional. Există un foarte mare consens din acest punct de vedere. Pe de altă parte, nevoia de a fi respectaţi este o nevoie pe care, tot aşa, o mare majoritate a românilor o resimte din varii motive: fie că nu sunt respectaţi de stat, fie că nu sunt respectaţi în afara graniţelor ţării, fie că nu se respectă ei pe ei înşişi, că există şi acest fenomen printre români, al stimei scăzute de sine. Cred că e nevoie de un preşedinte care să le redea românilor respectul şi stima de sine.

– Noi avem aşa, în general, din observaţiile mele, două extreme, între care pendulăm: ori ne considerăm cei mai nemaipomeniţi din galaxie, ori cei mai nenorociţi. Adică nu reuşim să găsim un echilibru chiar în felul în care ne privim noi pe noi înşine.

– Aşa este, sunt două extreme. Pe de o parte este ceea ce numesc eu cocoşismul, şi de cealaltă parte negativismul, sau scepticismul coroziv, un fel de scepticism care te face incapabil de acţiune, e cumva paralizant acest tip de scepticism coroziv. Or, între aceste două extreme este nevoie de o conştiinţă de sine, sigură, fără complexe, nici de inferioritate, nici de superioritate. Avem nevoie de o relaţie cu noi înşine, decomplexată.

Se trezesc unii să imagineze o strategie şi o numesc viziune

– Până acum, România nu a fost în stare să urmărească constant, pe termen lung, câteva priorităţi majore, ca ţară. E adevărat, s-au făcut tot felul de strategii. Stăm foarte bine la produs strategii pe hârtie, dar nu am fost în stare să definim nişte obiective majore clare, pe care să le urmărim constant. Or, ţările care au reuşit salturi remarcabile de dezvoltare, precum Coreea de Sud, Finlanda, chiar ţările baltice, au făcut asta. De ce ele au reuşit? Ce ne lipseşte nouă?

– Deoarece strategiile de care vorbiţi sunt strategii solipsiste, bazate pe primatul eului. Se trezesc unii să imagineze o strategie şi o numesc viziune. Ştiţi cum spunea Helmut Schmidt: „când aud pe cineva că are viziuni, îl trimit la doctor”. Însă viziunea şi strategia ar trebui să fie împărtăşite de o majoritate. E nevoie de consens, de aceea nu au funcţionat strategiile.

– Dar şi de tenacitate, de capacitatea de a te ţine de un proiect.

– Da, evident. De ce au avut succes strategii de acest tip în Danemarca, în Finlanda, în Germania? Pentru că a existat un consens pentru susţinerea respectivelor proiecte pe termen lung. Iar principala mea dorinţă este să fac acest lucru posibil şi în România.

– Dar ce ar trebui schimbat faţă de ce s-a întâmplat până acum? Căci nu e un lucru simplu.

– Nu, nu e un lucru simplu, deoarece mentalitatea românească e de aşa natură. Noi suntem un popor foarte greu de adunat la un loc. Nu e deloc uşor, sunt perfect conştient de asta. Însă important este să aduni pe toată lumea în jurul unui proiect, pentru că fără un consens minimal asupra unor proiecte pentru, să spunem, următorii 20 de ani, noi ne ducem de râpa. E cât se poate de simplu, ca doi cu doi fac patru. Fără continuitate nu poţi avea dezvoltare şi nu poţi avea continuitate fără consens. Acuma, poate acest termen de consens este asociat cu Iliescu, un preşedinte pentru liniştea noastră, dar liniştea aia era o linişte înşelătoare, bazată pe minciună, şi de fapt chiar pe violenţă. Nu de o asemenea linişte, şi nu de un asemnenea consens avem nevoie. Avem nevoie de un consens tare, un consens care să se aşeze pe adevăr, să vedem cum stau lucrurile cu adevărat. Şi lucrurile nu stau bine în ţara asta, ne dăm seama cu toţii. Discursul oficial neagă realităţile. Avem nevoie de un preşedinte care să spună lucrurilor pe nume şi să adune în acelaşi timp nu doar actorii lumii politice, ci toţi actorii economici, actorii din societatea civilă, în jurul unui proiect comun, transpartinic.

– Revenind la campanie, lipseşte, şi mi se pare foarte grav, o discuţie serioasă despre noul context internaţional. Se aud aceleaşi discursuri lemnoase despre NATO, despre Uniunea Europeană, ca şi cum lucrurile ar sta la fel ca acum zece ani. Iată, dacă discutăm de NATO, avem o Turcie care aproape nu mai are nicio legătură cu NATO. După cum avem tensiuni majore în interiorul Uniunii Europene. Sunt situaţii cu totul diferite faţă de ceea ce era chiar la ultimele alegeri prezidenţiale, din urmă cu cinci ani. Nu aveam Brexit, n-aveam clivajele astea majore transatlantice. Şi să nu uităm de competiţia geopolitică dintre SUA şi China care a intrat într-o fază critică. Or, în campanie, practic nu se discută mai deloc despre aceste teme majore.

– Majoritatea candidaţilor cred că nici nu le conştientizează sau nu le cunosc. Eu chiar mi-aş dori să vorbim, de pildă, despre imigraţie, să vorbim despre politica externă comună a UE, dar am impresia că vorbesc singur. Alţii nu vorbesc despre temele astea, dar ele sunt foarte importante şi de fapt ne privesc. Ideea că politica externă este doar pentru diplomaţi este complet falsă. Politica externă este vitală pentru o ţară medie cum este România.

– Din acest motiv, această campanie prezidenţială este diferită de toate celelalte din ultimele două decenii. Suntem într-o nouă realitate geopolitică. Până de curînd, beneficiam pe plan extern de o situaţie relativ confortabilă. Chiar dacă existau destule probleme interne, măcar pe plan extern aveam nişte certitudini. De aceea, noi, ca societate, ar trebui să fim conştienţi de asta, pentru că aceste schimbări ne pot influenţa în chip major destinul, ca ţară. Or, ce prilej mai bun de a face asta decât o campanie prezidenţială?

– Să ştiţi că nu numai în România, ci şi în alte ţări există o tendinţă a multor politicieni de a ascunde adevărul, de a închide ochii. Poate există bariere ideologice care îi fac pe unii incapabili să vadă lucruile aşa cum sunt. Mă refer, de exemplu, la problema imigraţiei.

– Populiştii au succes nu pentru că inventează teme false, ci tocmai pentru că abordează probleme din lumea reală pe care ceilalţi le evită deşi, e adevărat, nici ei nu au soluţii sau soluţiile pe care le oferă sunt utopice. Din această perspectivă, să spunem că ajungeţi preşedinte şi sunteţi un om care înţelege aceste lucruri, multe deloc plăcute, ca tendinţe. Cum veţi face ca ele să fi conştientizate de către societate, ca lumea să înţeleagă şi să fie pregătită pentru astfel de schimbări?

– Preşedintele are la dispoziţie un mijloc extraordinar, şi anume mesajele către naţiune, mesajele în faţa Parlamentului. Sigur, când ai un preşedinte care nu are nimic de spus, acest instrument devine nul. Însă pentru un preşedinte cum spuneam eu, „învăţător”, acest instrument poate fi extraordinar de eficient. Un preşedinte cred că trebuie să explice naţiunii care sunt dilemele, problemele, întrebările care se pun şi apoi să genereze un consens pentru identificarea soluţiilor.

– Pe de altă parte, şi asta am văzut că aţi abordat această temă, avem probleme reale la nivel de reprezentare diplomatică. Cît este de greu de remediat această stare de fapt?

– Preşedintele e cel care reprezintă România, scrie foarte clar în Constituţie, şi el coordonează diplomaţia. O să vă dau un răspuns pe mai multe paliere, unul care ţine de marile axe ale acţiunii diplomatice şi doi, de bucătăria diplomatică. Marile axe le invocam mai devreme. Criza UE, de pildă. Aici am idei pentru care vreau să militez, cum ar fi crearea unei poliţii de frontieră europeană. Conceptul de frontieră este esenţial, nu este câtuşi de puţin depăşit. Orice organism politic are nevoie de frontiere, iar frontierele nu sunt un loc unde poate trece oricine, oricând, oricum. Este absolut scandalos ce se întâmplă cu reţelele de trafic din Africa de Nord care aduc imigranţi care mor pe capete, cu miile, cu zecile de mii, în Marea Mediterană. Acest lucru este inacceptabil, şi Europa trebuie să preîntâmpine aceste catastrofe întorcând vasele respective din drum imediat ce ies din apele teritoriale ale ţărilor din Africa de Nord. Reţelele de trafic de persoane trebuie distruse, avem nevoie de o agenţie de informaţii antiterorism la scara întregii Europe. Uite, sunt proiecte foarte concrete, extrem de importante unde România trebuie să se implice. Nu neapărat să dea tonul, dar să fie extrem de prezentă în astfel de dezbateri. O altă problemă este legată de cooperarea militară în interiorul UE. Sunt categoric un adept al menţinerii unei solide prezenţe NATO. Alianţa Nord Atlantică este principala noastră pavăză. Nu cred că trebuie să avem o armată europeană care să iasă de sub comandamentul NATO. Cred că în interiorul UE este loc foarte mare pentru o cooperare extinsă în materie de industrie de armament. Bugetele apărării din ţările UE, cumulate, trec de 200 de miliarde de euro.

Eu sunt un tip foarte maniac în materie de detalii

– Despre modul în care funcţionează diplomaţia română?

– Voi veghea chiar la detalii. Eu sunt un tip foarte maniac în materie de detalii, sunt tipul de diplomat care consideră că atenţia la detaliu face marea diplomaţie. Şi o să stau pe capul ambasadorilor, am să-i verific în permanenţă, am să fiu un fel de super-inspector în materie de diplomaţie. Am să stau pe capul lor să văd cum fac, cum acţionează, şi am să fiu foarte atent la fiecare detaliu al activităţii diplomatice. De asemenea, modul de intrare în Ministerul de Externe, care sunt întrebările la concurs, toate aspectele astea mi se par foarte relevante. De pildă, modul în care sunt promovaţi diplomaţii în interiorul Ministerului de Externe. Chiar dacă nu e direct atribuţia mea, voi avea grijă să îmi bag nasul şi în aceste chestiuni pentru că iarăşi, fără să fiu extrem de intruziv, dar este vorba de o relaţie specială între ministrul de Externe şi preşedinte. Ei colaborează, ei trebuie să fie parteneri pentru eficienţa diplomaţiei române. Şi mai e o ultima observaţie pe care vreau să o fac: nu-i acceptabil ca diferiţii funcţionari sau comisarii europeni pe care îi numim în instanţele europene sa fie arondaţi altor interese decât celor româneşti! Mă refer la oameni care şi-au făcut cariera fiind yes-manii unor alte ţări.

– Raportarea la „valorile europene” (de multe ori fără a face şi precizările necesare) a devenit o tehnică de discurs curentă pentru atacarea unor adversari, dar şi pentru rejectarea unor idei, atitudini, nu doar atunci cînd acest lucru este legitim, ci şi în situaţiile în care aceste idei nu se înscriu într-o anumită agendă ideologică. Ni se spune, pe de o parte, că toată clasa politică veche trebuie eliminată complet de pe scenă şi, pe de alta, că pentru a deveni „buni europeni” trebuie să ne debarasăm de „estul cultural primitiv” care ne ţine în loc. Principesa Margareta critica zilele trecute, într-un discurs, remarcabil, ţinut la Haga, maniera în care se pun în Occident etichetele de „rasism şi xenofobie” atunci când se discută despre ţări din Europa de Est. Împărţind Europa între „Vestul progresist” şi „Estul retrograd”. Aşa că vă întreb, trebuie oare să ne aliniem şi noi, cuminţi, la tot felul de practici, încetăţenite în Vest, cum ar fi aceea de a utiliza în loc de „mama şi tata” sintagma „părintele 1 şi părintele 2”?

– Mi se par imbecilităţi extrem de nocive, toxice, otrăvitoare. Eu sunt un profesor foarte exigent în ceea ce priveşte cultura, cunoaşterea. Ori înlocuirea cunoaşterii adevărate cu asemenea marote ideologice este un simptom al decadenţei. Se ajunge ca asemenea marote ideologice să înlocuiască studiul filosofiei, să înlocuiască studiul istoriei, să înlocuiască studiul dreptului. Adică trebuie totuşi o ierarhie, să vedem ce e cunoaşterea, cultura şi ce e marotă ideologică de moment. Pe de altă parte, trebuie pus acentul pe moştenirea creştină a Europei. Şi nu doar moştenirea creştină, să nu uităm de moştenirea greco-romană, extrem de importantă. Pentru mine, părinţii Europei sunt marii greci din antichitate. Grefa creştină, iudeo-creştină, este iarăşi extrem de importantă. Nu poţi vorbi de identitate europeană fără Vechiul Testament. Vechiul Testament este parte integrantă a identităţii noastre, a moştenirii Europei. Eu cred că preşedintele României trebuie să fie un om care să înţeleagă cu adevărat moştenirea culturală a României şi a Europei. Cred că este esenţial şi, sincer să fiu, nu văd un alt candidat mai calificat decât mine în această privinţă. Trebuie să ai o conştiinţă profundă a ceea ce înseamă să fii european. Să ştii care sunt rădăcinile identităţii europene, o identitate deschisă, nu închisă, de tip etnocentric. Pentru că amnezia nu poate fi fundamentul unei construcţii europene solide.

– Dar avem în momentul de faţă o structură politică cu adevărat conservatoare în România, care să se prezinte într-o formulă coerentă şi luminată, în stare să intre în această dezbatere cu zona liberală?

– O structură politică din păcate nu prea văd încă în acest moment. Sigur că acest rol îl joacă Bisericile, dar ele nu sunt instrumente politice.

– Dar credeţi că este nevoie de aşa ceva?

– Sigur, ar fi de dorit, dar nu prea văd deocamdată mişcări semnificative pe această direcţie. Există însă o sensibilitate în acest sens. Chiar cred că este o sensibilitate difuză şi de fapt foarte importantă în societate.

– Deci, credeţi că ar trebui cultivată această direcţie?

– Categoric, da. Nu este vorba aici de un interes electoral, ci de un echilibru în societate. O societate fără memorie este o societate care se sinucide. Avem nevoie de păstrarea moştenirii, de ducere a moştenirii mai departe. Repet, nu într-un sens izolaţionist şi închistat. Amnezia nu duce nicăieri şi sunt curente ideologice care sunt de fapt curente ale uitării de sine. Orice curent politic care îşi propune să construiască pe tabula rasa este o minciună ideologică sau, mă rog, o utopie. Există tendinţa asta, e o tendinţă care e recurentă în istoria umanităţii, dar, din fericire, sunt şi cei care cultivă memoria, cei care sunt conservatori într-un sens larg al cuvântului. Poate că termenul acesta este prost înţeles de către unii, însă cred că moderaţia este o virtute conservatoare şi conservatorismul moderat este o atitudine de care nu doar România, ci şi Europa are nevoie.

Interviu realizat de Alexandru LĂZESCU