Cineva postează un videoclip pe You tube cu serenada lui Toselli interpretată de orchestra lui André Rieu. Postatoarea condimentează muzica italianului cu triluri de privighetoare şi cu imagini de privighetori şi de junglă fabuloasă: tiffoisis-congenitale, cordonus-lombilicalus în floare, un superb gagicarus virillis uriaş şi criptograme pitice cu liane – un adevărat dezmăţ floral.
Urmează comentarii. O doamnă în doliu scrie că muzica aceasta e acum ca o frunză de pătlagină pentru sufletul ei după moartea soţului, care, ne informează doamna, a murit de cancer. Doamna revine apoi cu alte comentarii pe aceeaşi temă, ne anunţă post mortem ziua, ora înmormîntării, de asemeni biserica slujbei de înmomîntare, şi este convinsă că el, acolo, sus, la Cel de Sus, ascultă această muzică minunată şi privighetoarea aferentă. Vreo patru-cinci comentatori însă afirmă că era mai bine să fie postat numai cîntecul privighetorii, fără muzica macaronarului ăsta, care strică totul.
O persoană, care semnează Rara Avis, profită de ocazie şi notează (redau originalul autorului/autoarei, am adăugat doar diacritice): „Dispariţia păsărilor, duce la o eclipsă totală a atmosferei, a întregului pămînt, a civilizaţiei umane, a biosferei, a întregului univers! Protejaţi natura în totalitate, în întregime, protejaţio cu propriai viaţă. Dezumanitatea duce la propriai moarte! Dumnezeu să ne protejeze!” Iar comentatorul Cezar întăreşte pe Rara Avis, el are ce are cu albinuţele: „Iubiţi natura, dar nu uitaţi de albinuţe. Dacă dispar de pe faţa pămîntului, omenirea mai rezistă în jur de patru ani. MARE ATENŢIE LA PESTICIDE”. Cînd am citit comentariul, m-am hotărît să cumpăr cîteva kile de zahăr şi să i le dau vecinului Dan – el are albinuţe şi iarna suferă, săracele, fără zahăr.
Primavera Mozart e o dezamăgită în dragoste: „cu mine trebuie să ai multă toleranţă, respect, realism, sinceritate, umanitate, prietenie sufletească, înţelegere şi iubire absolută,….pură!,…..” , dar nu uită de albinuţe şi de păsărele: „pt. mine singura dorinţă este să ajuţi copii orfani, azilele de bătrîni, ocroteşte natura şi salveaz-o!,…,….păsările nu sunt de vină dacă n-ai ştiut să le ocroteşti!,……un suflet rănit şi obosit!,….,….eu te am ajutat dar tu m-ai alungat pt. totdeauna din viaţa ta!,……rămî-i cu ceea ce ai agonisit!,….singura mea bogaţie este ,…..universul păsărilor!,….respect şi bunătate î-ţi doresc din tot sufletul!,…..16-10- 1973!” Ultimele cifre, probabil, reprezintă data de naşterea a Primaverei, care, după cum se vede, îşi anunţă vîrsta, căutînd încă alt iubit mai tolerant, mai respectuos, mai realist, mai sincer, mai uman, mai prieten sufleteşte, înţelegător şi iubitor absolut. Nu-i pretenţioasă, după cum se vede.
Ionuţ meditează dilematic: „Cum va arăta pămîntul, cînd toată creaţia îl va îngriji şi va aduce glorie celui care la creat?” Ana este convinsă „căci” această pasăre este una din bijuteriile naturii, iar Zîmbet ucis ne asigură că privighetoarea cîntă ca o regină, de unde se vede că reginele cîntă de n-au aer. Iar Valerica a stat multe minute lîngă un salcîm şi a ascultat „o pasăre micuţă şi mă gîndeam la minunea dumnezeiască a creaţiei, la pasărea atît de micuţă şi la glasul, da, glasul ei atît de variat şi de puternic totodată. Atunci mi-a venit în minte Maria Calass.” Ciprian are un caz concret: s-a „obijnuit” cu sunetele de toată ziua din ogradă şi nu mai auzea trilurile păsărilor, iată ce înseamnă „tehnologia, nebunia telecomunicaţiilor”, Ciprian neglija ce e frumos şi capta ce e mai rău, de aceea Cornel, ascultînd serenada divină, e convins că „unii oameni pot fi infecţi, Iohannis de pildă, şi din cauza acestor specimene societatea românească a decăzut foarte mult”. Melinda aduce alt caz concret: băieţelul ei de trei ani adoră serenada lui Toselli, mai ales ciripitul, iar Ion nu poate rosti decît „Doamne ajută”, pe cînd Mari Maria adoră serenada privighetorii, în care „sînt elemente fantasmagorice ce fac parte din darurile Divinităţii!!!”. Dorin, mai patriot, ne asigură că niciunde ca în România nu cîntă privighetoarea, iar Doina se adresează postatoarei serenadei: „sunte-ţi extrem de talentată, căci fără muzică nu am putea trăii”. Fără muzică şi să nu uităm de pesticide, adaug eu.
Notă. Cam asta-i (sau „astai”, ca să fim în ton). Cred că se va fi răsucit în mormînt sărmanul Enrico Toselli, care a compus la 19 ani această „fantasmagorică” serenadă. N-am făcut referire la alte comentarii, venite din alte ţări ale Uniunii Europene, o uniune împăcată cu sine, unde automobiliştii şi deputaţii paneuropeni sînt prudenţi, pesticidiştii, poliţiştii şi toată sticleţimea sînt clemenţi, îndrăgostiţii şi LGBT-iştii decenţi, cîinii comunitari incontinenţi şi internauţii cum vedeţi, ardenţi (proza ritmată e proastă rău, dar o menţin, ca să vă daţi seama ce înseamnă una bună). Însă vă pot spune că, într-adevăr, ne îndreptăm cu toţii către o lume tot mai globalitoantă.
Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist