În rezumat, scena s-a simplificat vizibil. Din patru candidaţi cu şanse de a accede în turul al doilea, au rămas doar trei. Dan Barna beneficiază de ieşirea în decor a lui Paleologu, iar Dăncilă de dispariţia din prim-plan a lui Mircea Diaconu.
I. MCV, Ponta şi România
Recentul raport pe MCV ar trebui să ne reamintească tuturor de ce am ieşit în stradă din ianuarie 2017 încoace.
Reamintesc că raportul din ianuarie 2017 prefigura eliminarea MCV în 2018, dacă România îşi făcea temele. Practic, raportul de la sfârşitul lui 2017 ar fi trebuit să fie ultimul, iar MCV să fie eliminat din 2018. Toţi oficialii UE, începând cu preşedintele de atunci al Comisiei Europene, garantau asta.
Tot ce trebuia să facă PSD era să păstreze România pe drumul început în 2007. Să se concentreze pe programul lui economic şi social – şi să lase justiţia în pace. Cam ca Ponta.
Dacă ar fi făcut asta, PSD ar fi câştigat la pas alegerile parlamentare încă cel puţin două cicluri electorale. Mai mult, s-ar fi putut uita la noi, ăştia anti-PSD, şi să ne zică: „Puteţi să ne înjuraţi cât vreţi, dar PSD e partidul care a contribuit decisiv la aderarea României la NATO şi la UE, şi la eliminarea MCV”.
În schimb, PSD a făcut exact pe dos. Dragnea s-a visat un Erdogan de Teleorman şi partidul l-a urmat în direcţia asta. Cu consecinţe oribile pentru fiecare dintre noi – şi pentru România în general.
Aşa se face că azi Bulgaria scapă de MCV, iar noi, nu – deşi am avut cele mai mari şanse ca în 2018 lucrurile să fi stat invers: noi să fi scăpat de MCV, iar Bulgaria să fi rămas singurul membru UE monitorizat astfel.
|sta – şi nu altul – e motivul principal pentru care PSD trebuie să piardă guvernarea. Lucru mult mai dificil acum, după ce Ponta a declarat că nu va vota guvernul propus de PNL. Nu e neapărat neaşteptat în ceea ce-l priveşte pe Ponta – dar e trist. Trist şi meschin.
II. Candidaţii. Situaţia la zi
Deocamdată, în ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale, avem o singură certitudine: Klaus Iohannis va intra în turul al doilea (şi, cel mai probabil, va câştiga un nou mandat de preşedinte).
Bătălia reală se dă pentru locul al doilea. Aici, şansele cele mai mari le au Dan Barna şi Viorica Dăncilă – şi totul depinde, în ceea ce-i priveşte, de învestirea sau de neînvestirea guvernului Orban.
Dacă noul guvern va fi învestit, Dan Barna are prima şansă de a ocupa locul doi. Dacă nu, prima şansă o are Viorica Dăncilă.
În momentul de faţă, interesul strategic al USR converge cu cel al PNL. Ambele partide au nevoie ca guvernul Orban să obţină votul de învestitură (fiecare din motive diferite, dar în principal fiindcă ambele vor să arate electoratelor proprii că le pot reprezenta cum se cuvine). Şi ambele partide sunt direct interesate ca Dăncilă să nu intre în turul al doilea.
Din punctul ăsta de vedere, între cele două partide se poate încheia o alianţă punctuală, „pe proiect”. Şi ar fi bine dacă, pe linia asta, USR ar reuşi să convingă parlamentari din PSD şi Pro România să voteze guvernul Orban – deci dacă USR şi PLUS s-ar angrena în efortul PNL de a asigura o majoritate parlamentară pentru noul guvern.
Ar fi bine pentru USR (şi PLUS), vreau să spun, fiindcă în felul ăsta ar arăta electoratului lor că îşi asumă până la capăt dărâmarea guvernului Dăncilă şi formarea unui guvern non-PSD, ceea ce ar mobiliza electoratul lor să iasă la vot (în paralel cu demobilizarea electoratului PSD, care şi-ar vedea partidul pierzând pe linie). Iar asta ar face ca Dan Barna să intre aproape sigur în turul al doilea.
Dacă însă o majoritate în favoarea noului guvern nu va putea fi formată, din indiferent ce motive, lucrurile se vor întâmpla exact pe dos. Electoratul PNL şi cel al USR-PLUS vor fi demobilizate, iar cel al PSD va fi mobilizat suplimentar. Asta nu îl va afecta foarte mult pe Klaus Iohannis, care oricum va intra în turul doi – dar îl afectează semnficativ pe Dan Barna, care va pierde locul doi în favoarea Vioricăi Dăncilă.
În cazul ăsta, lucrurile sunt din nou previzibile. După primul tur, PSD şi Pro România vor anunţa că împreună au majoritate, şi vor cere preşedintelui să nominalizeze un candidat de premier de la PSD – pentru a fragiliza şi mai mult poziţia lui Iohannis în turul al doilea.
Evident, în final Klaus Iohannis va câştiga: electoratul anti-PSD e superior numericeşte electoratului pro-PSD. Dar pentru Dăncilă importantă nu e victoria (care e numericeşte imposibilă), ci diferenţa de scor. Una e ca Iohannis să fie reales preşedinte cu un scor de 65% la 35%, de exemplu, şi cu totul altceva e ca el să câştige cu 53% la 47%.
Trecând la alţi candidaţi, Theodor Paleologu tocmai a ieşit din cursă – după ce a anunţat că doreşte un referendum privind forma de guvernământ. Din momentul ăsta a devenit previzibil că va obţine un scor cu mult sub cel al PMP – în orice caz, nu mai mare de 3% în cazul cel mai optimist – fiindcă practic nu va mai fi votat decât de monarhiştii împătimiţi (şi care nu votează cu PNL).
Iar asta, evident, e în beneficiul lui Dan Barna, care se temea că Paleologu va rupe din electoratul lui, micşorându-i şansele de a accede în turul al doilea.
În ceea ce-l priveşte pe Mircea Daconu, el a ieşit din cursa pentru locul doi odată ce alianţa dintre ALDE şi Pro România s-a rupt. Chiar dacă ambele partide îl vor susţine în continuare, ceea ce e puţin probabil, îi va fi imposibil să se poziţioneze în favoarea sau împotriva guvernului Orban (fiindcă ALDE şi Pro România au păreri opuse pe tema asta). Iar lucrul ăsta îl va face neatractiv pentru cel puţin jumătate din electoratul lui.
În plus, o parte din electoratul lui va începe să se reorienteze către Dăncilă, iar o altă parte se va demobiliza, preferând să nu iasă la vot.
În rezumat, scena s-a simplificat vizibil. Din patru candidaţi cu şanse de a accede în turul al doilea, au rămas doar trei. Dan Barna beneficiază de ieşirea în decor a lui Paleologu, iar Dăncilă de dispariţia din prim-plan a lui Mircea Diaconu.
Pentru locul doi bătălia se dă acum exclusiv între Barna şi Dăncilă – şi, pentru ei, totul depinde de învestirea sau de neînvestirea guvernului Orban.
