Profesorul universitar Vintilă Mihăilescu este unul dintre cei mai reputați antropologi pe care i-a avut România vreodată, iar rubrica sa permanentă din revista „Dilema veche”, prin analizele pertinente și decupajele din viața cotidiană, a ajuns una dintre ancorele în realitate propuse de publicația culturală.
Într-un scurt interviu acordat „Ziarului de Iași”, acesta a invocat particularitățile care i-au deosebit pe moldoveni de restul românilor, a propus o nuanță de optimism în problematica autostrăzii – „la București se ajunge mai repede de la Iași decât de la Cluj”, și consideră că discursul purtătorilor de cuvânt ai Familiei tradiționale aduc un prejudiciu major unor tematici care ar merita cu adevărat discutate aprofundat.
– Există un tipar cultural care-i particularizează pe moldoveni? Pe ce s-ar baza acesta?
Dacă, în imaginarul colectiv al nostru, ardelenii și oltenii au făcut pereche și au fost contrapuși de multă vreme, moldovenii au făcut mai degrabă figură aparte. Imaginea lor predominantă s-a organizat în jurul celei a „dulcelui târg al Ieșilor” și altor târgușoare sadoveniene: o adumită „dulceață” moldovenească, devenită cu vremea oarecum nostalgic desuetă, pe măsură ce nici Iașii nu mai erau ceea ce au fost. Peste acest strat fantasmatic s-a suprapus imaginea generată de comunism, care a orientat nu întâmplător fluxurile de migrație internă mai ales dinspre satele și târgurile Moldovei spre orașele Transilvaniei, nu pentru a izola Moldova, ci, în bună parte, pentru a eroda o cultură urbană habsburgică, încă puternică, și care putea fi o amenințare pentru politicile comuniste. Din acest punct de vedere, post-comunismul nu a făcut nimic pentru a schimba situația, astfel încât imaginea unei Moldove (eventual) pitoresc sub-dezvoltate și stinghere s-a cristalizat oarecum în mintea restului românilor. Toate acestea sunt însă la nivelul stereotipurilor, al imaginarului colectiv; în „realitate”, nu văd însă ce anume i-ar „particulariza” semnificativ pe moldoveni de restul românilor…
– Dumneavoastră cum comentați faptul că nu avem o autostrada sau o cale rapidă care să unească Moldova de Ardeal? Sunt voci care vorbesc de o izolare patologică a Moldovei care va crea diferențe ce nu vor mai putea fi echilibrate.
Nu este vorba despre vreo intenție de „izolare” a Moldovei, ci despre o strategie de racordare la Occident, în speță prin autostrăzi. Or, spre est și nord-est, drumurile (care ar trece prin Moldova) nu duc spre UE… Pe de altă parte, în condițiile în care toți ochii sunt ațintiți pe autostrăzi, se uită total faptul că 35% din drumurile noastre sunt doar pietruite (44% din drumurile județene). Este deci o problemă generală a țării. Și, ca să adaug o nuanță de optimism, raportat la distanță, la București se ajunge mai repede de la Iași decât de la Cluj, atât cu trenul, cât și cu mașina.
– Sunteți de acord cu cei care spun, arătând și către mișcările studențești din Franța, că suntem la punctul în care corectitudinea politică poate să nască monștri?
Este ca și diferența dintre credință și habotnicie: într-o lume democratică și globalizată, trebuie să existe și reguli împărtășite de corectitudine politică pentru a asigura o coexistență pașnică, dar amplificarea lor habotnică duce, oriunde apare, la efecte contrare. Nu „corectitudinea politică” în sine este deci problema, ci utilizarea ei punitivă, care ajunge să semene cu o vânătoare de vrăjitoare. Și tot mai adesea se ajunge la astfel de situații în care preoți și vestale ale corectitudinii politice arunca anatema asupra păcătoșilor!
– CNCD-ul s-a dovedit a fi o instituție cu puternice carențe în logică și în decizii. Însă cazul Timesnewroman a readus în discuție statutul femeii în România. Cum arată acesta în România, astăzi?
Nu cred că statutul femeii a fost pus în discuție în cazul Timesnewroman, ci statutul autorității: băgați-vă mințile în cap, cu NOI nu se glumește! E un prim pas spre cenzura populistă care se instalează tot mai explicit în țări învecinate!
– Putem corela această situație și cu dezbaterea cu privire la familia tradițională? Într-o țară în care abuzul într-o căsnicie este peste media europeană, problema de pe agenda publică legată de familii pare să fie mai degrabă alcătuirea lor. Este aceasta o falsă problemă sau ne înscriem în trendul european de naționalism accentuat și asta e doar o formă de manifestare?
Mișcarea „Familia tradițională” este, de fapt, o manevră politică și nu are prea mare legătură nici cu familia reală din România (care are alte și multe probleme…), nici cu tradiția (în afara faptului că aceasta este considerată exclusiv heteroxesuală și integral homofobă) și nici măcar cu „dreptul la viață” al mișcărilor anti-avort, care au independența lor și doar au fost racolate – sau s-au alipit – acestei mișcări. Iar ca strategie politică, aceasta are, de fapt, menirea să identifice și să diabolizeze „trădători de țară” și alte cozi de topor, care vor răul poporului, al „adevăraților români”. Discursul purtătorilor de cuvânt al Familiei tradiționale este unul tipic de propagandă, după toate regulile artei manipulării – și, cum se întâmplă de regulă în asemenea cazuri, compromite de-a valma și teme care chiar ar trebui discutate realist și responsabil.
-
-
-
-
