Anca Baculea, director Agenția Națională de Transplant: „La Iaşi există specialişti, există şi infrastructură medicală, dar trimitem copiii în străinătate pentru transplant cardiac“

Sursă foto: captură Youtube

Anca Baculea a devenit directorul Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT) acum aproape şase luni, când Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, a hotărât demiterea lui Radu Deac, după mai mulţi ani în fruntea instituţiei. În prima sa vizită la Iaşi, care a avut loc la începutul lunii, noul director executiv a caracterizat activitatea regională ca fiind promiţătoare, dar cu şanse mai mari de evoluţie dacă nu s-ar lovi de orgoliul autorităţilor locale şi al celor din unităţile medicale. La aproape jumătate de an de la preluarea funcţiei, Anca Baculea spune că a identificat câteva dintre problemele cu care se confruntă ANT.

– Cum vi se pare că arată activitatea de transplant în regiunea Moldovei, în prezent?

Pe partea de transplantologie s-a investit destul de frumos, cel puţin în ceea ce pri­veşte partea de transplant hepatic şi renal. Cei de la hepatic au avut doar 13 cazuri, dar am înţeles că au mers bine. Discutam cu profesorul Cristian Lupaşcu (n.r. – coordonatorul centrului de transplant hepatic de la Iaşi) de posibilitatea transplantului la copii. Problema ar fi că nu există personal dedicat care să facă partea de anestezie pediatrică, să se specializeze în sensul acesta. Ar putea să o facă totuşi prin colaborare cu anesteziştii pediatrici din alte părţi, printr-un protocol între unităţile medicale, de exemplu. Iaşul deserveşte o regiune şi ar putea să facă aceste intervenţii, pentru că nu putem lăsa doar Bucureştiul să se ocupe de copiii din toată ţara. La Iaşi există specialişti şi infrastructură, dar trimitem copiii în străinătate pentru transplant. Şi la renal este aceeaşi situaţie. Ei au mai făcut la copii, din câte am înţeles, dar nu foarte multe. În regiunea asta eu cam aşa văd viitorul: trebuie să se dezvolte transplantul hepatic, să devină uzual transplantul hepatic la copii, la fel transplantul renal şi, pe cât posibil, să se înceapă şi cu transplantul de cord.

– Aţi atras atenţia asupra numărului mic de donatori de organe înregistraţi anul a­ces­ta la Iaşi. Care consideraţi că este cauza?

Într-adevăr, în Iaşi sunt pacienţi, dar nu sunt donatori, şi asta e cea mai mare pro­blemă. Anul acesta a existat un singur donator, foarte puţin dacă e să comparăm cu Baia Mare, care a avut 13, sau cu Oradea, unde au fost 12. Am înţeles că e vorba de o problemă la Spitalul de Neurochirurgie. Nu ştiu exact de ce, poate nu au personal, însă este păcat să ai un centru de transplant renal şi unul hepa­tic în Iaşi şi să nu fie donatori ca să se poată realiza cât mai multe transplanturi, mai ales că nevoia este foarte mare atât la nivel re­gional, cât naţional. Iaşul are potenţial, pentru că este centru universitar, în care se vine din atâtea oraşe, şi inclusiv un centru de transplant cardiac s-ar putea face, mai ales că există şi un Institut „al Inimii“. Ar prinde bine, pentru că în ţară acum sunt doar Târgul Mureş şi Bucureşti. Problema este preocupa­rea personalului medical, eu aşa zic, şi impli­cit a societăţii. Atât timp cât consiliile jude­ţe­ne nu sunt preocupate, atunci automat nu se poate rezolva situaţia. Fiecare ajunge să pa­se­ze celuilalt vina, uitând că, de fapt, interesul este comun. De asemenea, legisla­ţia în România este destul de haotică şi de mul­te ori incoerentă, dar aceste lucruri trebuie foarte bine clarificate.

Dacă mâine avem 10 corduri, putem face maxim două transplantări. Nu sunt centre

– Care sunt şansele ca într-un viitor apropiat să se poată face transplant de inimă la Iaşi?

Şanse sunt întotdeauna, pentru că au medici. Am putea să profităm pentru că a­ceastă specializare oricum nu necesită timp şi pregătire îndeplungată. Atâta timp cât ai specialiştii, e păcat să nu-i foloseşti, să nu fa­că ceea ce au învăţat. E nevoie ca lumea me­di­cală să îşi dea mâna, dar şi autorităţile locale. Cel care ar trebui să primeze este pa­cientul şi nevoia acestuia de transplant. Mai e şi problema tehnică, faptul că trebuie localizat un loc unde să se facă, dacă nu e posibil la Institutul de Boli Cardiovasculare din Co­pou. Moldova e mare şi se pot aduna organe de peste tot din zona asta, dar să ajungi cu ele peste Carpaţi sau la Bucureşti e greu. Pentru cord n-ai timp, căci limita e trei ore jumătate. Şi problema e că, dacă mâine avem 10 corduri, putem face maxim două transplantări, pentru că nu sunt centre.

– Medicii ieşeni spuneau că la ultimele prelevări de organe pe care le-au făcut a existat acordul şi posibilitatea de a face şi recoltarea grefelor de piele, însă nu s-a fă­cut pentru că în momentul acesta România nu are o bancă de piele acreditată. Când şi în ce mod se va soluţiona situaţia aceasta?

Ştiu că s-a putut recolta pielea, dar ca să poţi face asta ar trebui să ai unde să o ţii şi, da, în momentul de faţă nu avem niciuna. Cea care exista la Spitalul „Grigore Alexandrescu“ s-a închis în urma unei in­specţii pe care ei au cerut-o. Nu e aşa de simplu să se facă alta, pentru că nu este doar o constucţie şi atât. Banca de piele presupune un personal specializat, şi ne lovim de aceleaşi orgolii, căci Ministerul Sănătăţii, au­torităţile locale şi medicii nu cooperează.

– De opt ani încoace s-a pus de mai multe ori problema constuirii a patru bănci de piele, în regiuni diferite ale ţării, inclusiv în Iaşi. Se mai are în vedere varianta asta?

Luăm în calcul acum şi alte locaţii, da. La un moment dat, prin 2015, a fost depus un proiect pe fonduri europene pentru construcţia a patru bănci, dar acţiunea a murit în faşă, din lipsa unei colaborări între MS şi autorităţile locale. Ministerul doreau con­struc­ţia acestor bănci de ţesuturi, dar era nevoie de un loc unde s-o facă, care să le apar­ţină, pentru că nu puteau să construiască o bancă de piele pe un teren străin. Ştiu că s-a pus la dispoziţie un teren care nu le aparţinea, dar MS a zis că nu poate să achiziţioneze nefiind în proprietate, iar Consiliul local spunea că nu-l cedează atât timp cât nu există siguranţa că se va construi. E un cerc vicios din care văd că foarte greu ieşim, dar poate găsim şi alte soluţii. Poate vom putea sprijini autorităţile locale să construiască, dacă nu vor să cedeze.

– Dar o soluţie concretă a ANT există în acest sens?

Se folosesc grefele artificiale sau autotransplantate şi se pot importa de asemenea, dar sunt mult mai costisitoare. Evident că soluţia cea mai bună e să avem noi băncă de piele, dar să o avem la standarde corespunzătoare, pentru că cea din capitală de aia s-a închis, că nu mai corespundea sub nicio formă. ANT nu poate să decidă pur şi simplu, pentru că e în subordinea MS, nu e guvernamentală. Poate mijloci eventual, dar nu este în măsură să ia decizii în acest sens. Dacă banca de piele ar funcţiona, ar putea să aducă şi beneficii, dar dacă ceilalţi nu-şi doresc, nu se poate, că mergi contra unui curent care te dă la o parte.

Activitatea de transplant se desfăşoară de multe ori în timpul liber al personalului

– Cum va resuscita ANT activitatea de transplant, aşa cum spuneaţi la un moment dat?

În primul rând, ca să resuscităm activitatea de transplant trebuie să creştem numărul de donatori, atât vii, cât şi în moarte cerebrală. Dar pentru că anii precedenţi au umbrit activitatea de transplant prin toate informaţiile care au circulat în mass-media, trebuie începute campanii de informare. Dacă în 2016 am avut 124 de donatori în moarte cerebrală, anul trecut au fost 65, deci clar impactul a fost foarte important şi înjumătăţirea aceasta trebuie rezolvată tot printr-o campanie mediatică, dar favorabilă, nu una care să distrugă toată încrederea societăţii civile. În al doilea rând, trebuie redobândită încrederea şi preocuparea corpului medical în transplantologie, pentru că mulţi dintre ei nu sunt motivaţi, nu au un cadru legislativ foarte coerent, care să le identifice nevoile şi să definească procedurile, şi nici motivaţia financiară nu există. Activitatea de transplant se desfăşoară de multe ori din timpul liber al personalului medical, de cele mai multe ori noaptea. Este clar o activitate suplimentară. Foarte mulţi nu sunt plătiţi pentru această activitate, şi atunci normal că nu există preocupare.

– Şi cum intenţionaţi să realizaţi toate acestea?

Ca să ai activitate de transplant, trebuie să existe în primul rând o instituţie. Când am preluat funcţia am găsit o clădire fără căl­dură, clanţe şi cu geamuri care cad. Vara a fost mai ok, dar acum bate vântul. N-am avut contabilă mai bine de o lună jumătate. N-a existat această instituţie decât pe hârtie, iar acum începe să existe, deşi doar cu trei angajaţi şi trei voluntari. Sinistru am găsit ANT. O agenţie trebui construită, şi asta încercăm să facem. N-a fost interesul să se creeze, pentru că a fost interes privat în altă parte. Privind din afară nu se vede, ai impresia că nu s-a făcut mare lucru, dar am început să facem modificări legislative, pe care le-am propus MS, inclusiv memorandumul cu posturile vacante existente. Noi am făcut o propunere de modificare a organigramei. Noi propunem, că nu stă în puterea noastră să decidem dacă se întâmplă sau nu. Am înfiinţat partea de asistenţă tehnică care legislativ trebuia creată de ani, dar nu a fost. Am mai urmărit să aducem finanţare în ANT şi am început să facem coordonarea activităţii naţionale din agenţie. Nu pare mare lucru, dar este esenţa lucrurilor până la urmă.

– Ce vă propuneţi în activitatea de transplant pentru următorul an?

În primul rând să vedem modificările legislative pe care le-am propus şi după aceea crearea unei echipe, pentru că este o activitate de echipă şi este foarte important să avem specialişti în domeniu. Să încercăm să dezvoltăm centrele de transplant şi să facem transplant cardiac în Iaşi şi hepatic în Cluj. Aş avea nişte puncte în ţară, unde ar trebuie să se facă transplant, astfel încât să nu mai depindem de elicoptere, transportul să fie eficient, cât mai scurt. Trebuie dezvoltat şi transplantul pulmonar la noi, fiind necesar să vedem unde putem face un astfel de centru. Sunt multe nevoie şi noi nici nu le ştim atât de bine pentru că pacienţi îşi depun dosarul direct la MS, pentru că cer tratament în străinătate, neavând posibilitatea să facă transplantul în ţară. Aşa se face că pe lista de transplant fulmonar figurează acum patru pacienţi, dar sunt 30 cu dosarele la MS. Încercăm acum să modificăm în programul naţional finanţarea pe caz, adică să nu se mai facă fiecare medicament în parte, pe materiale, ci să fie finanţat cazul în sine şi să cuprindă totul, inclusiv salarizarea perso­nalului implicat.

Interviu realizat de Andreea ANTON